Liturghie arhierească la hramul Mănăstirii Copou din Iaşi

Arhiepiscopia Iașilor Ianuarie 17, 2018   Autor: Constantin Ciofu

Sfânta Liturghie va fi oficiată, din încredinţarea Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, de Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. Programul liturgic dedicat cinstirii sfinţilor ocrotitori ai aşezării monahale va începe în această seară, de la ora 18:00, cu slujba Privegherii. Mâine, 18 ianuarie, de la ora 8:00, se vor sluji Acatistul şi Ceasurile, apoi se va oficia Sfânta Liturghie de către Preasfinţitul Părinte Damaschin Dorneanul. La final, pelerinii vor primi câte un pachet cu alimente din partea obştii Mănăstirii Copou, după cum ne-a relatat maica Averchia Tofan: „Aşteptăm cu bucurie credincioşii la hramul Mănăstirii Copou pentru a ne bucura împreună la această sărbătoare“. Biserica „Sfinţii Atanasie şi Chiril“ a Mănăstirii Copou a fost ridicată de voievodul Vasile Lupu în 1638, în codrii seculari ai Copoului. În prezent, obştea monahală este păstorită de stavrofora Maria-Magdalena Vrânceanu.

Citește alte articole despre: actualitate, Arhiepiscopia Iasilor, stiri